Microbiota intestinală – o cheie importantă pentru sănătate

Microbiota intestinală – o cheie importantă pentru sănătate

Impactul metodei de naștere și alți factori de influență asupra dezvoltării timpurii a copilului

Compoziția microbiotei la naștere poate fi privită ca un important „centru de control” la început de viață. Fundația compoziției microbiene la începutul vieții este construită pe factorii perinatali, vârsta gestațională, modalitatea de naștere și intervențiile medicamentoase. De asemenea, microbiota este supusă unor schimbări constante și este influențată de mulți alți factori, cum ar fi nutriția, stresul și genetica.


1. Microbiota unui sugar este influențată semnificativ de metoda de naștere. În cazul unei operații de cezariană, lipsa transferului de fluide vaginale către sugar nu este singurul factor de influență, microbiota fiind influențată și de intervențiile medicamentoase aferente operației și de compoziția modificată a colostrului.

2. În comparație cu nașterea vaginală, sugarii extrași prin cezariană au o microbiotă modificată, iar colonizarea bacteriană se produce întârziat. O consecință discutată în acest context este apariția și incidența crescută a diferitelor boli. Este vorba în particular despre alergii, boli metabolice (cum ar fi diabetul și obezitatea), dar și tulburări neurologice - cum ar fi ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție).

3. ”Expunerea nou-născutului la flora vaginală a mamei, prin inoculare” poate avea un efect pozitiv asupra sugarilor extrași prin cezariană. Aceasta se referă la o nouă abordare prin care nou-născuții sunt „inoculați” cu fluidele vaginale materne imediat după naștere. A face din aceasta o procedură de rutină, ridică totuși controverse în cadrul comunității științifice și medicale și nu este încă recomandată în general.

4. Alăptarea este cea mai bună opțiune pentru hrănirea copiilor. Pe lângă substanțele nutritive „comune”, laptele matern conține și pre și probiotice, care sunt esențiale pentru colonizarea microbiană a intestinului subțire și intestinului gros.

5. În cazurile în care alăptarea nu este posibilă, se recomandă utilizarea formulelor pentru sugari care conțin pre- și probiotice. În acest fel, compoziția laptelui matern poate fi imitată, în ceea ce privește substanțele care s-au dovedit a fi benefice pentru o microbiotă sănătoasă. Acest lucru se aplică în special sugarilor extrași prin cezariană, deoarece la aceștia colonizarea microbiană inițială este sub-optimă.

6. ”Copiii sunt ceea ce mănâncă” - acest lucru este valabil mai ales pentru dezvoltarea microbiotei, care este o bază esențială a stării de sănătate pe termen scurt și lung și, prin urmare, este considerată și oglinda nutriției.