Ghidul etichetelor HiPP
Descoperiți ce semnifică informațiile menționate pe etichetele HiPP.
"fără adaos de zaharuri"
Atunci când citiți declarația “fără adaos de zaharuri”, pe eticheta produselor HiPP, puteți avea siguranța că nu a fost adăugat niciun îndulcitor, precum zahărul (zahăr din comerț, fructoză) sau siropul.
Produsul conține doar acele zaharuri (ex. fructoză) care se găsesc, în mod natural, în ingredientele pe care le utilizăm.
“conține zaharuri ce se găsesc în mod natural în fructe”
În produsele noastre ce conțin fructe HiPP, coapte in mod natural, nu adăugăm niciun fel de zaharuri. În caz contrar, acestea ar fi menționate în lista de ingrediente. 100% din zaharurile specificate în lista cu informațiile nutriționale, provin din fructele pe care le utilizăm.
De aceea precizăm: “fără adaos de zaharuri – conține doar zaharuri ce se găsesc în mod natural în fructe”
Lista de ingrediente vs. Declarația nutrițională
Lista de ingrediente oferă informații despre toate ingredientele care au fost utilizate pentru realizarea produsului. Puteți considera lista de ingrediente ca o rețetă, însă fără menționarea cantităților utilizate.
Informațiile nutriționale vă oferă mai detalii despre valorile nutriționale oferite de produsul respectiv.
Ordinea ingredientelor și procentele
In listă, ingredientele sunt menționate în ordinea cantității adăugate, fiind urmate în ordine descrescătoare de ingredientele în cantități mai mici. Astfel, cu cât un ingredient se află mai spre finalul listei, cu atât cantitatea în care este adăugat, este mai mică.
De asemenea, indicăm procentele în care se găsesc ingredientele în produs. Menționăm doar cantitățile utilizate, rețeta fiind secretul companiei noastre.
Sare în produsele cu fructe?
Nu adăugăm sare în produsele HiPP cu fructe, în caz contrar, aceasta ar fi menționată în lista de ingrediente.
Cantitatea de sare menționată în declarația nutrițională, provine exclusiv din ingredientele utilizate (fructe, suc de morcov, orez).
Conform Regulamentului UE (nr. 1169/2011), toți producătorii sunt obligați să specifice cantitatea de sare din alimentele procesate.
"fără conservanți, fără agenți de colorare – conform legii"
Hrana pentru copii, gata preparată, nu poate conține niciun aditiv, precum conservanți sau coloranți, conform reglementărilor legale speciale.
Pentru a sublinia faptul că acești aditivi nu pot fi utilizați, după cum impune legea, am adăugat nota de subsol „conform legii” sub declarațiile „fără [...]”.
Conservanții sau agenții de colorare pot fi utilizați în alimentele convenționale. De aceea, considerăm că aceste informații adiționale, joacă un rol important în alegerea produselor pentru copilul dumneavoastră.
“de la 4 luni” și “din a 6-a lună”
"de la 4 luni” înseamnă după 4 luni de viață ale copilului dumeavoastră
“De la 4 luni” înseamnă că îi puteți oferi copilului produsul, odată ce a împlinit 4 luni (aproximativ după 17 săptămâni).
“din a 6-a lună” înseamnă după ce copilul dumeavoastră a împlinit 5 luni
Vârsta de consum “din a 6-a lună” înseamnă că hrana este potrivită nevoilor nutriționale ale unui sugar de 5 luni. Un copil care are 5 luni, fiind la începutul celei de 6-a lună de viață, poate consuma produse etichetate “din a 6-a lună”.
Același sistem se aplică și în cazul produselor pentru copii, recomandate din a 8-a/a 10-a lună de viață.
“fără gluten” / “conține gluten”
Glutenul se găsește, în mod natural, în cereale, precum grâul, secara, orzul sau ovăzul. “Cerealele” fără gluten sunt: orezul, meiul și hrișca.
Există copii (și adulți) care nu pot digera glutenul, având intoleranță la gluten (boala celiacă). Persoanele care au intoleranță la gluten nu pot consuma gluten, pe parcursul întregii vieți.
Prin lege, pe toate etichetele produselor pentru copii, recomandate pentru consum de la o vârstă mai mică de șase luni, trebuie să fie menționat dacă au gluten, în compoziție.
Pentru ca părinții să poată identifica rapid produsele ce au sau nu gluten în compoziție, specificăm pe toate etichetele produselor noastre “fără gluten” sau "conține gluten", atunci când acest lucru se aplică.
Sigla HiPP Organic
HiPP Organic – Mai mult decât ecologic …
Toate alimentele ecologice ambalate (în UE) trebuie să aibă Sigla Ecologică a Uniunii Europene. De asemenea, pe toate produsele noastre ecologice HiPP, puteți găsi Sigla HiPP Organic.
Regulamentul UE privind agricultura ecologică reprezintă o bază esențială pentru produsele ecologice. Dar noi mergem mai departe de ceea ce înseamnă ecologic…
Sigla HiPP Organic reprezintă simbolul angajamentului nostru în ceea ce privește alimentația sigură și sănătoasă a sugarilor și a copiilor mici. Sigla HiPP Organic garantează controale mai stricte și cel mai înalt nivel de calitate. Mai stricte, mai amănunțite și mai sigure.
Mai multe informații: